AVIZ

referitor la propunerea legislativă  Pentru completarea

Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

 

Analizând propunerea legislativă Pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (b146/14.04.2021), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.XXXV/2187/20.04.2021 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D300/20.04.2021,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

         În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

         Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri :

1. Propunerea legislativă are ca obiect completarea art. 109 din  Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, urmărindu-se reglementarea posibilității transmiterii de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, a documentului de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru plata în cont curent sau cont de card.

Prin conţinutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.p) din Constituţia României, republicată, iar în aplicarea dispoziţiilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Precizăm faptul că Secretarul General al Senatului a mai transmis spre avizare mai multe propuneri legislative care cuprind intervenții asupra Legii nr.263/2010.

Spre exemplificare, menționăm propunerile legislative nr.b33/11.02.2021, nr. b87/17.03.2021, nr. b104/24.03.2021, pentru care au fost emise avizele favorabile, cu observații și propuneri, nr.114/11.03.2021, nr.224/16.04.2021, și respectiv  nr.249/27.04.2021.

Totodată, menționăm că la Consiliul Legislativ se mai află în lucru propunerile legislative nr.b140/14.04.2021 și nr.b144/14.04.2021.

Pentru sistematizarea prin concentrare a legislației, recomandăm dezbaterea concomitentă în Parlament a acestor proiecte și adoptarea unui singur act normativ.

3. În ceea ce privește Expunerea de motive, semnalăm că aceasta nu respectă structura prevăzută la art.31 din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind prezentate, printre altele, informații cu privire la impactul asupra sistemului juridic, la consultările derulate sau la măsurile de punere în aplicare necesare.

De asemenea sunt folosite unele exprimări incorecte sau improprii stilului normativ, instrumentul de prezentare și motivare trebuind să utilizeze terminologia proiectului, spre exemplu: „legea privind sistemul unitar de pensii publice”, „pensionari aflați în plată” (pensiile sunt în plată), „din semnalele primite de la pensionari”, „aceste taloane sunt de multe ori rătăcite”, „funcție de nevoie” (în funcție de ...), „este o corvoadă”, „ei fiind învățați”, „transmiterea devine o opțiune”, „livrat în format hârtie”.

4. La titlu, pentru precizia obiectului reglementării, este necesară  reformularea astfel:

„Lege pentru completarea art. 109 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”.

5. La textul preconizat pentru alin.(7), având în vedere prevederile art.4 alin.(1)[1] din actul de bază, sintagma „Casa Națională de Pensii Publice” se va reda în forma abreviată, respectiv „CNPP”.

Observația este valabilă și pentru alin. (12).

Totodată, pentru suplețea normei, propunem ca sintagma „documentul de informare cu privire la sumele plătite” să fie înlocuită prin sintagma „documentul de informare prevăzut la alin.(6)”.

Reiterăm observația pentru toate cazurile similare.

6. La textul preconizat pentru alin.(8), pentru respectarea prevederilor art.38 alin.(2) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru o mai bună exprimare, propunem ca textul să debuteze astfel:

         „(8) Documentul de informare prevăzut la alin.(6) se transmite începând cu luna ...”.

7. La textul preconizat pentru alin.(10), este necesară reconsiderarea și completarea soluției normative, deoarece, chiar dacă documentul de informare este transmis beneficiarului în format electronic, atunci când este prezentat la sediul instituțiilor și/sau autorităților publice, pentru a se putea verifica validitatea acestuia, va trebui tipărit, însoțit de un alt document cuprinzând elementele de identificare ale unui act întocmit  în format electronic. Evident, în cazul corespondenței electronice dintre beneficiar și instituția/autoritatea publică, se va transmite documentul de informare în format electronic.

În altă ordine de idei, este necesară stabilirea conexiunii cu prevederile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, care ar trebui să fie și este aplicabilă și în privința întocmirii și semnării cu semnătură electronică a actelor juridice emise de CNPP, dat fiind că la art.1 se prevede că „Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.

În ceea ce privește regimul juridic al înscrisului în formă electronică, în legea menționată, la art.5, se prevede că înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Art.6 stabilește că înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile, iar art.7 prevede că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Prin urmare, la alin.(10), este necesară revederea textului, urmând a fi inserată și o trimitere la prevederile incidente din Legea nr.455/2001.

8. În considerarea argumentelor de mai sus și a completării propuse pentru textul alin.(10), textul preconizat pentru alin.(11) ar trebui eliminat, cu atât mai mult cu cât sintagma un element de identificare unică” este lipsită de accepțiune legală, conducând la lipsa de predictibilitate a normei, și deci la încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție.

Prin urmare, actualul alin.(12) va deveni alin.(11).

9. La textul preconizat pentru actualul alin.(12), pentru respectarea prevederilor art.38 alin.(2) din Legea nr.24/2000, verbul „va arhiva” se va înlocui prin verbul la modul indicativ timpul prezent „arhivează”.

10. Având în vedere soluțiile preconizate, noile prevederi legale vor necesita norme de punere în aplicare, deci va fi necesară modificarea și/sau completarea Hotărârii Guvernului nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, motiv pentru care va trebui introdus un articol, marcat ca art.II, conținând dispoziția de actualizare a respectivei hotărâri a Guvernului.

În plus, este necesară și prevederea termenului în care ar trebui emisă respectiva hotărâre a Guvernului, astfel încât aceasta să intre în vigoare odată cu intrarea în vigoare a celorlalte dispoziții conținute în prezentul proiect.

11. În ceea ce privește textul actualului alin.(13), pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, acesta va deveni „Art.III”.

În considerarea observației referitoare la art.II, precum și pentru un spor de rigoare în exprimare, propunem următorul text pentru art.III:

 „Art.III. - Prevederile art. I intră în vigoare odată cu intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art.II”.

12. Având în vedere cele de mai sus, partea dispozitivă a art.I va fi redactată astfel:

„Art.I. - La articolul 109, după alineatul (6) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se introduc șase noi alineate, alin. (7)-(12), cu următorul cuprins:”.

13. În plus, propunem a se analiza dacă expresia „documentul de plată”, folosită la art.109 alin.(5)[2] vizează același act cu cel la care se referă expresia „documentul de informare” de la alin.(6)[3].

În situația în care textele menționate privesc unul și același document, pentru evitarea dubiilor în interpretare, va fi necesară păstrarea unei singure expresii, ceea ce înseamnă că, fie se va modifica alin.(5), fie alin.(6) al art.109, iar în textele propuse în prezentul proiect se va folosi aceeași expresie.

Drept consecință, titlul se va reformula astfel:

 „Lege pentru modificarea și completarea art.109 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”.

Din aceleași considerente, partea dispozitivă a art.I va fi redactată astfel:

„Art.I. - Articolul 109 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul ... se modifică și va avea următorul cuprins:

« ... (se va reda textul modificat al alin.(5) sau (6), după cum  s-a optat pentru păstrarea expresiei „document de plată” sau „document de informare”)... » .

2. După alineatul (6) se introduc șase noi alineate, alin.(7)-(12), cu următorul cuprins:

« ... (se vor reda textele alineatelor introduse)... »”.

14. Date fiind numeroasele intervenţii legislative aduse actului normativ de bază de-a lungul existenţei sale, recomandăm introducerea, în finalul proiectului, a unui nou articol, care să cuprindă dispoziţia de republicare a respectivei legi, cu următoarea redactare:

„Art.IV. - Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, și cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare”.

 

 

 

 

 

 

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucureşti

Nr.



[1]De la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale devine Casa Națională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, instituție care păstrează modul de organizare și funcționare, preia personalul, precum și drepturile și obligațiile acesteia”.

[2] „(5) În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor bănești la domiciliu sau, după caz, la reședință, Compania Națională «Poșta Română» - S.A. remite lunar acestora drepturile bănești și documentul de plată întocmit de CNPP”.

[3] „(6) În situația beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plății drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) în cont curent sau în cont de card, documentul de informare cu privire la sumele plătite, întocmit de CNPP, este transmis lunar la domiciliul sau, după caz, la reședința acestora, cu serviciul de corespondență standard”.